Urăsc când încerc din răsputeri să uit de el şi nu pot. Urăsc când sunt lucruri care mereu îmi aduc aminte de el. Urăsc momentele în care am nevoie să îl imbrăţişez .Urăsc toate astea, şi nu pentru că nu îmi plac, ci pentru că le-am pierdut, nu le mai pot avea, never, iar asta mă doboară.Nu am nicio scăpare-- degeaba!,fiecare lucru se lega de el..totul,mai ales zâmbetul meu. Infinitul meu de fericire, doza mea de pură viaţă, simplu, el. Şi nu îmi doresc decât să mă simt specială, să simt că însemn ceva.. ceva special. Poate îmi doresc prea mult, dar cred că fiecare merit o rază de soare, o rază care să îmi însorească viaţa. Vreau să pot zâmbi atunci când îmi aduc aminte de tot ceea ce acum îmi provoacă o stare de tristeţe continuă şi monotonă.
Pot spune că urăsc sentimentele, au o greutate imensă în viaţa unei persoane,ele sunt cele care pot decide ce e defapt ceea ce ne dorim.
Sentimentele dor şi dor..nu le e dor, poate doar de iubire, dragoste.. nu
orice fel de dragoste ci una adevărată, ceva sincer.. care poate nu o să existe niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu