Totul începe într-o cameră cu o lumină obscură, în sunetul asurzitor al liniştii depline.. unde două suflete pline cu emoţii, pline de dorinţe goale îşi petrec ultimele minute împreună. Când băiatul îi contura trupul gol şi cald al fetei, pe cearşaful rece... umerii mici, talia subtire, picioarele lungi.Îi dezmiardă corpul cu sărutari dulci. Cuvintele sunt de prisos, niciun cuvânt nu îşi mai are locul. Pupilele se dilată, pulsul creşte fără a mai asculta de inimă, inima explodează şi nu mai ţine cont de nimic.Un tremur porneşte din tălpi şi urcă până în creier, senzaţia de fericire nu încetează să apară.Totul era mai mult decât perfect însă indiferenţa doare de fiecare dată, schimbă totul, distruge. E ca o piesa de teatru în care regizorul uită de tot ce e frumos si bun.
Sentimentele îşi pierd intensitatea pe zi ce trece, totul e in plus. Nimic nu îşi mai are locul, totul e pierdut.
Rămân ascunse sentimente, cugetări pe care se feresc să le destainuie.. Lacrimi de fericire sau de tristeţe, asta nimeni nu poate ştii.