Am incercat pana acum si dialoguri non-verbale, acelea prin zambete si priviri sfioase, prin incruntari si lacrimi, insa nu mi-au iesit asa de bine ca de data asta. Era o armonie intre noi doi incat ma simteam captiva intr-un balon de spuma, atat de aproape de el..dar totusi atat de departe. Era a doua oara cand ne intalneam intamplator insa aveam senzatia ca il stiu de-o viata.
  Mi-as dori sa il intalnesc iar pe tipul care a ramas prizonier printre gandurile mele. .Mi-as dori sa il vad si sa ii spun ca si-a uitat  chipul pictat in inima mea, privirea care inca imi canta tragedii la pian si ca zambetul lui mi-a ramas o amintire adancita de gropita din coltul gurii sale.
  Intr-adevar, roseam de fiecare data cand ma privea si ma simteam ca o copila...